Stagii de practica
În cadrul acestei activități vor fi efectuate 300 de stagii de practică la operatorii economici și actori din domeniul cercetării/inovării de către studenții din grupul țintă, în funcție de planurile de învățământ de la cele trei facultăți implicate în proiect.
O parte a stagiilor de practică vor avea și o componentă de teren, ceea va presupune deplasarea în alte locații decât municipiul Cluj-Napoca, respectiv jud. Cluj, jud. Hunedoara (Sarmizegetusa Regia), Alba, Bistrița, Zalău, Bihor.
Stagiile de practică se vor încadra în programul de lucru obișnuit al instituției gazdă, studențiii fiind coordonați de către tutori, care au obligația de a stabili responsabilitățile, de a monitoriza prezența și modul în care sunt duse la bun sfârșit sarcinile primite.
Fiecare student va avea un caiet de practică, cu un format standard, care va include prezența la locul de practică, activitățile desfășurate, evaluarea generală a stagiului de practică, evaluarea făcută de tutori.
Stagiile de practică se bazează pe un echilibru între perspectivele de carieră din mediile public, privat şi ONG şi au menirea de a prefigura rute de carieră concrete pentru studenţi, rolul expertului fiind şi de a explora posibilitatea de a angaja studentul la respectiva instituţie, ca urmare a finalizării stagiului.