Inscriere in proiect

Grupul țință al proiectului este alcătuit din 300 de studenți, nivel licență și masterat, din cadrul  facultăților de Istorie și Filosofie, Litere, Psihologie și Științele Educației ale UBB.

În recrutarea grupului ținta se va ţine cont de cerinţele POCU aferente OS 6.13, respectând criterii precum echitatea, nediscriminarea și egalitatea de șanse. Principiul egalităţii de şanse şi nediscriminării se va respecta fără condiţionări, deosebiri, excluderi, preferinţe, restricţii bazate pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, vârstă, handicap, situaţie sau responsabilitate familială și alte asemenea criterii care pot conduce la acte de discriminare directă sau indirectă.

În selecția grupului ţintă au prioritate studenţii aparţinând minoritaţii roma, studenţii din mediul rural, studenţii netradiţionali şi studenţii SEN.

Din grupul ţintă pot face parte toţi ceilalţi studenţi, în ordinea înscrierii pe lista , conform principiului „primul venit-primul servit”.

Dragi studenţi,

            Începând cu 24 februarie 2022 va începe sesiunea a III-a de înscriere în proiectul POCU SMART Student for Future!

Proiectul  se adresează studenţilor de la Facultatea de Istorie și Filosofie, Facultatea de Litere şi Facultatea de Psihologie și Științele Educației, care au disciplina Practică de specialitate în contractul de studii pe anul în curs și sunt înmatriculați în anul 1-2 licență sau 1 masterat. Dintre oportunităţile şi beneficiile oferite de înscrierea în grupul ţintă al proiectului menţionăm: posibilitatea de a face stagiul de practică la operatori economici în domenii de specializare inteligentă și potențial competitiv; dobândirea de competențe practice relevante, prin participarea la un program complex de educație și formare profesională; participarea la cursuri de antreprenoriat şi/sau dezvoltare personală, ateliere de scriere de proiecte sau de scriere academică, consiliere profesională, posibilitatea de a face parte din clusterele SMART; un kit al studentului; premii în valoare de 600 de lei; excursii/practică de teren etc.

Pentru înscrierea în proiect sunt necesare următoarele:

  1. Copie după cartea de identitate
  2. CV europass
  3. Anexa 1- Cerere înscriere proiect
  4. Anexa 2- Formular grup țintă
  5. Anexa 3 – Declarație GDPR
  6. Anexa 4 – Declarație dublă finanțare

Metodologia de selecție în grupul țintă şi anexele 1-4 pot fi accesate la adresa http://hiphi.ubbcluj.ro/studenti/pocu.html.

Calendarul de înscriere este următorul:

Perioada înscriere: 24 februarie-2 martie 2022

Selecția studenților: 3-4 martie 2022

Comunicarea rezultatelor provizorii: 4 martie 2022

Contestații: 7-8 martie 2022

Comunicarea rezultatelor finale: 8 martie 2022

Asumarea prin semnătură a contractelor de către studenții admiși: 9-14 martie 2022

Documentele solicitate vor fi trimise la adresa smart.granturi@ubbcluj.ro, precizând în subiect facultatea la care sunteți înmatriculați. Tot aici puteţi adresa întrebări sau puteţi solicita informații suplimentare.

Sesiune nouă de înscriere în Clustere Smart.